Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.44.0-wmf.6 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul 104 31332 140957 110392 2024-12-16T07:06:13Z Monedula 18856 typos 140957 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Monedula" /></noinclude>flacără a furnalelor de oțel, obișnuita desfășurare a căsuțelor de lemn. Nu departe una de alta, biserica ortodoxă, cea unită a părintelui Spataru. In cea d’intăiu un zugrav din Laz a dat în 1911 astfel de icoane care păstrează toată frescheța de folklore, toată bogația de colori, toată naivitatea pioasă a vechilor iconari: nu s’ar fi crezut ca tradiția seculară a acestor interesanți meșteri să se fi putut transmite neschimbată, capabilă însăși de note personale, pănă în zilele noastre. In același cartier Sirienii, Maroniții, scăpați supt regimul frances de frica veșnicilor lor dușmani, Drusii, au o capelă de lemn; preotul, care, după datina țerii sale, știe franțuzeasca învățată la Beirut și mai de loc englezește, îmi arată copilăreștile podoabe sentimentale de îngeri și flori de hârtie ale Bisericilor legate de Roma. Lungile fețe oacheșe, cu ochii mari triști ale credincioșilor lui apar în toate pridvoarele. La o masă care mi se dă în clubul universitarilor, cu largă participare de Români înstăriți, aud pentru întaia oară expresia clară și francă a sufletului american. Știam câți din America au fost pe la noi, în zilele de restriște de la Iași și pe urmă. Dar aici găsesc mai mult decât atâta: amintirea simpatiilor care au întovărășit războiul nostru pentru independență, considerația pentru ce am ajuns a fi, dorința ca și nota noastra etnică, la aceia cari vor rămânea aici, să se amestece în sintesa civilisațici americane, care de acuma trebuie să fie. „Ați spus”, arata un simpatic clergyman, „ca în România națiunea a făcut Statul; aici Statul se trudește să creeze din atâtea elemente națiunea”. Și îi lipsește, adaug, cu toate societățile de francmasoni, extrem de puternice, cu toate asociațiile de legionari și paza veșnic vie a „miliției naționale”, a „cavalerilor lui Columb”, ceia ce poate conduce și orienta o sforțare de o sintesă: sâmburele teritorial. Totul e supt apele în veșnică mișcare ale potopului imigrației. La amiazi peste trei sute dintre ai noștri s’au adunat la<noinclude> <references/></noinclude> coej5begi9swvfum1ezygcialp8u0ls 102 45855 140956 140874 2024-12-15T22:38:50Z Mishuletz 445 /* Traduceri */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 140956 wikitext text/x-wiki {{AutorWikidata |index-alfabetic = S }} ==Opere== * Codicele române (1892, 1896, 1906) * Din viața unui evreu-român (1915) * Însemnări din viața mea (1921) * După șapte decenii (1929-1931) ==Traduceri== * [[Autor:William Shakespeare|William Shakespeare]], [[Macbeth]], Editura Cultura Națională, 1922 * [[Autor:William Shakespeare|William Shakespeare]], Opere Alese: [[Antoniu și Cleopatra]], Editura Librăriei SOCEC & CO., București, 1922 ⇔ [https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/76970 BCU Iași] * [[Autor:William Shakespeare|William Shakespeare]], Opere Alese: [[Hamlet]], Editura Librăriei SOCEC & CO., București, 1922 ⇔ [https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/76985 BCU Iași] * [[Autor:William Shakespeare|William Shakespeare]], Opere Alese: [[Iuliu Cezar]], Editura Librăriei SOCEC & CO., București, 1922 (ediția II) * [[Autor:William Shakespeare|William Shakespeare]], [[Negustorul din Veneția]], Editura Cultura Națională * ''Hamlet prințul Danemarcei. Tragedia în 5 acte.'', Bucuresci, Typographia Dorotea P. Cucu, 1877, ediția a II-a 1905 * ''Iuliu Caesar, tragedie de William Shakespeare. Traducere metrică după textul original'', București, Noua Imprimeria Nationala C. N. Radulescu, 1879 * ''Regele Lear, tragedie în 5 acte de William Shakespeare'', cu 24 illustrațiuni, București, Thiel&Weiss, 1881 rkqwiq3zw89xkvjejbm39nqbq1krvp0 104 45864 140955 140822 2024-12-15T22:09:14Z Mishuletz 445 /* Validated */ 140955 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="4" user="Mishuletz" /></noinclude>{{C| {{Xxx-mai mare|W. SHAKESPEARE<br/> {{lsp|0.18em|OPERE ALES|E}}}} {{Mai mare|{{lsp|0.05em|IN ROMÂNEȘTE DE}}}}<br/> {{X-mai mare|ADOLPHE STERN}} [[File:Daphnis și Chloe - illustration - page 7.png|100px|center]] {{Xx-mai mare|{{lsp|0.2em|MACBETH}}}} }}<noinclude><references/></noinclude> 68z7tum62nhhax8gr3jpzq0tljdj3f9 104 45868 140949 140826 2024-12-15T19:09:13Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 140949 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" /></noinclude>{{C|{{X-mai mare|''NOTĂ INTRODUCTIVĂ''}}}} ''Macbeth a fost compus, după toate probabilitățile, pe la 1606. Minereul din care Shakespeare a scos metalul prețios al tragediei, este tot ''Cronica'' lui ''Holinshed'', în care a găsit și materialul pentru dramele lui din istoria engleză. Numai că, pe când în acestea din urmă partea istorică ține un loc însemnat, in Macbeth ea dă numai pervazul pentru țesătura acțiunii. Și multe împrejurări sunt plăzmuite de poet.'' ''Din tragediile «sinistre» ale poetului, Macbeth e poate cea mai fioroasă. Ea se potrivește cu moravurile epocii (1040-1054), și cu mediul: Scoția «Munților Inalți», cu «iarba neagră» care-i îmbracă munții, cu ferigile cari își întind brațele țepoase pe nisipurile umede și’n păduri, cu «lochurile» (lacurile) ei sărate și țărmurile veșnic spălate și roase de talazurile neadormite ale mării. Un zăbranic negru acoperă scena, și nici o rază de soare nu vine să lumineze noaptea fatalității. Și acțiunea se desfășură năvalnic, trecând ca un vifor pe dinaintea noastră, cu putere catastrofală.'' ''Nu mai e vorba aici de melancolicul Hamlet, îmbuibat de metafizica germană, șovăind veșnic între cugetare și faptă, o fire complexă, care ne interesează cu atât mai mult cu cât e mai neînțeleasă, atrăgându-ne cu vraja misterului.'' ''Aici avem, în cei doi protagoniști, Macbeth și Lady Macbeth, două caractere cari nu dau enigme de deslegat. In ei arde flacăra ambiției. Dar la Macbeth, râvna nu se trezește decât prin imboldul Vrăjitoarelor.'' ''Ca și în Hamlet, de Duhul Regelui mort, așà și aici poetul se servește de elementul supranatural: de Vrăjitoare, Iele cari ursesc viitorul și împing în prăpastie pe slabul muritor. Aceste Vrăjitoare sunt numai simboluri, întruchipând îmboldurile sufletești sau îndemnurile fatalității; dar este cu putință, și prea probabil, că poetul să fi crezut în ele: căci această credință erà foarte răspândită pe vremea lui (și chiar mult mai în urmă). Incă în 1604 Regele James publică ''Daemonologia'' lui și în anul următor făcù să se arză 600 femei bătrâne pentru vrăjitorie.'' ''In tot cazul ce efecte dramatice știe să câștige poetul din aceste intervențiuni ale puterilor întunericului! Și cum ne izbește închipuirea și ne sguduie sufletele chiar nouă, scepticilor moderni, făcându-ne aproape să credem în ele ca in ființe aevea!''{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> gq3lozbziymq1diyh37t0ysjljtj8eo 104 45869 140950 140830 2024-12-15T19:16:04Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 140950 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{rh|6|MACBETH|}} {{separator}}</noinclude>''Prezicerile sibiline ale suratelor vrăjitoare, cari spun jumătăți de adevăruri și mint cu glas de adevăr, fac să încolțească întâiu în Macbeth râvna periculoasă. Dar, înainte de a alunecà pe priporul fatal al crimei, pe care nu mai este chip de a se oprì, el are clipe de șovăeală. Pe acestea le înlătură însă o altă putere, mai rea decât aceea a Vrăjitoarelor: Lady Macbeth, soția sa, un demon, cum poate fi o femeie în delirul răutății și al urei, precum poate fi un înger în acel al bunătății și al iubirii. S’au făcut încercări de a idealizà pe acest monstru femeiesc, și H. Heine (în ale sale «Shakespeare’s Frauen und Mädchen»), care’și bate joc de aceste încercări din Germania, conchide că femeia aceasta este o «foarte mare bestie». Dar și în Anglia nu lipsesc aceste ciudate tendințe. Astfel, Prof. Dewden, în cartea sa «Shakespeare» (London 1898), zice: «Lady Macbeth este de o fire mai fină și mai delicată (!)», căci «avându-și ochiul ațintit pe un scop — dobândirea coroanei lui Duncan pentru soțul ei — ea ''primește mijloacele inevitabile!''» Ciudată apologie! Și aici Shakespeare e înrâurit de dramele lui Seneca: Lady Macbeth amintește, în concepția generală și amănunte, pe Medea și Clitemnestra lui Seneca.'' ''Macbeth cade victima acestui geniu rău. Chiar după prezicerea Vrăjitoarelor, că va fi Than de Cawdor și Rege, Macbeth vine acasă și anunță soției sale vizita bunului Rege Duncan, și la întrebarea ei,'' {{Casetă centrată|width=20em| Și când se duce iar? }} ''răspunde:'' {{Casetă centrată|width=20em| Cum crede, mâine, }} ''după care ea zice:'' {{Casetă centrată|width=20em| O, soarele nu va vedeà ăst mâine! }} ''Și când Macbeth șovăie, în fața omorului asupra Regelui și oaspelui lui, ea rostește aceste cuvinte de fiară:'' {{Casetă centrată|width=20em| {{Ppoem|style=width: 20em| «Am alăptat, și știu ce drag iubești Pe pruncul care’ți suge țâța; totuș, Pe când zâmbià în fața mea chiar, sfârcul Mi l-aș fi smuls din știrbele-i gingii, Și creieru-i sburam, de-aș fi jurat Să fac aceea ce-ai jurat a face». }} }} ''Ea i se oferă să îmbete pe cei doi copii din casă cari veghează noaptea pe Duncan, și după uciderea acestuia să se puie vina pe ei, stropindu-i cu sânge. Mișelescul asasinat se săvârșește de Macbeth, care omoară «în furia sa» și pe cei doi slujbași, căci, cum zice el, cu un cinism înfiorător, «văzând pe ucigașii plini de coloarea crimei, și cu pumnalele boite în sânge, cine puteà să se stăpânească?»''{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> k0xxahnwpckrvt6di3qbnjee187ncez 104 45870 140951 140831 2024-12-15T19:27:21Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 140951 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{rh||MACBETH|7}} {{separator}}</noinclude>''Fiii lui Malcolm, Macduff și Donalbain, fugind și fiind bănuiți de omorul tatălui, Macbeth este proclamat Rege, ș’acuma e chinuit de prezicerea Vrăjitoarelor că, el neavând moștenitori, Banquo și urmașii acestuia vor moșteni tronul, și pune la cale omorul acestuia și al fiului său, Fleance, prin asasini năimiți. Dar Fleance scapă.'' ''Macbeth se duce iar la Vrăjitoare, căci vrea să afle:'' {{Casetă centrată|width=20em| Prin cel mai rău mijloc, ce e mai rău. }} ''Ele chiamă Fantomele (Actul V, Scena I), din care una îi spune că:'' {{Casetă centrată|width=20em|<poem> «Om născut de o femeie, pe Macbeth nu-l poate biruì»</poem> }} ''iar celelalte că:'' {{Casetă centrată|width=20em|<poem> «Macbeth va fi bătut doar când pornì-va Pădurea mare Birnam împotriva Lui, către Dealul Dunsinan».</poem> }} ''Incurajat de aceasta, Macbeth se hotărăște a lucrà fără altă șovăire:'' {{Casetă centrată|width=20em| {{Ppoem|style=width: 20em| :::::::::«De acum Chiar pârga sufletului meu va fi Și pârga minții mele. }}}} «Gândit făcut» ''zice el, și pune să se calce castelul lui Macduff și să se măcelărească soția, copii, slugile acestuia.'' ''Stând pe un morman de leșuri, cade pradă halucinațiilor. Și vedenia spectrului lui Banquo, șezând pe jețul lui Macbeth la ospățul dat de acesta, este una din scenele cele mai sguduitoare din toată literatura dramatică.'' ''Când Malcolm vine împotriva lui cu oastea pusă la dispoziția lui de Regele Angliei, Macbeth îl întâmpină fără teamă, bizuindu-se în prezicerea Fantomelor evocate de Vrăjitoare. Dar iată că Malcolm pune pe soldații săi să-și taie fiecare o ramură verde din codru și să o ție înaintea lor spre a se crede că’s mai mulți la număr. Intâia parte a prezicerii se îndeplinește: codrul Birnam s’a pus în mișcare! Și mai iată că Macduff, dând față cu Macbeth, îi spune că nu este născut de femeie, find scos înaintea vremii din pântecele mamei. Atunci Macbeth, blestemând limba care-i spune aceasta, strigă:'' {{Casetă centrată|width=20em|<poem> «Să nu se crează demonii vicleni Cari țin făgădueala dată minții, Și-o calcă speranței —</poem> }}<noinclude><references/></noinclude> 9a9g1rwjqwczdyspbx7fo1rmure3kp3 104 45871 140952 140832 2024-12-15T19:34:37Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 140952 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{rh|8|MACBETH|}} {{separator}}</noinclude>''Totuș nu se predă, ci cade, luptând cu vitejia ostașului. Și aici poetul se silește să scoată la iveală părțile nobile din caracterul lui Macbeth, care cade victima influențelor demonice.'' ''Incă dela întâiul omor, Macbeth însă este mușcat de dintele remușcării, și iarăș auzim plângerea cugetului său chinuit. Dar Lady Macbeth? In dârdora răsboinică care cutremură Regatul, ea nu mai apare pe scenă decât în actul al V-lea.'' ''In răstimp, firea ei de oțel s’a prăbușit sub povara crimelor, și ea reapare ca lunatică. Ce admirabilă inspirație a poetului că, pe când Macbeth își strigă în tot momentul mustrările de cuget, soția sa, numai în stare de inconștiență își trădează sbuciumul groaznic al sufletului său!'' ''Dar totuș în amândoi se trezește glasul conștiinței, paznicul din lăuntrul nostru, care nu adoarme niciodată cu desăvârșire. Acesta este fondul comun, omenesc, al nostru, atributul nostru din substanța divină, care infinit perfectibil, ne va face tot mai rezistenți contra jugului fatalității și ne scapă libertatea voinței și sentimentul răspunderii. Și din fioroasa tragedie se desprinde totuș învățătura mângâietoare, că noi nu suntem «un fluier în al soartei deget spre a cântà ce ton atinge ea».'' {{Dreapta|''A. S.''}}<noinclude><references/></noinclude> sf5ybwv1wdftq1it1h28lebi1aoq25u 104 45881 140953 140846 2024-12-15T19:37:19Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 140953 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" /></noinclude>{{C|{{X-mai mare|PERSOANELE}}}} {| {{stil tabel|mc|vmi}} |colspan=3 style="padding-right: 10em"|DUNCAN, Regele Scoției |SEYTON, aghiotant al lui Macbeth |- |MALCOLM |rowspan=2|{{acoladă|3}} |rowspan=2|Fiii lui |rowspan=2|TÂNĂRUL fiu al Lui Macduff |- |DONALBAIN |- |MACBETH |rowspan=2|{{acoladă|3}} |rowspan=2|Generali în<br/>armata Regelui |rowspan=2|Un Doctor Englez |- |BANQUO |- |MACDUFF |rowspan=6|{{acoladă|8}} |rowspan=6|Nobili Scoțiani |Un Doctor Scoțian |- |LENNOX |Un Ostaș |- |ROSS |Un Portar |- |MENTEITH |LADY MACBETH |- |ANGUS |LADY MACDUFF |- |CAITHNESS |Cameriera lui Lady Macbeth |- |colspan=3|FLEANCE, fiul lui Banquo |HECATE |- |colspan=3 rowspan=3|{{AN|SIWARD, Conte de Northumberland,<br/>General al trupelor engleze}} |Trei Vrăjitoare |- |Năluci |- |Lorzi, Domni, Ofițeri, Ucigași |- |colspan=3|TÂNĂRUL SIWARD, fiul lui |Servitori și Soli |} {{C|Scena: Scoția, Englitera}}<noinclude><references/></noinclude> k147khpzw8h5hry4acgodm11hbxx8mn 104 45883 140954 140929 2024-12-15T19:39:44Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 140954 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" /></noinclude>{{C|{{X-mai mare|{{lsp||'''ACTUL I'''}}}} {{Mai mare|SCENA I}} {{Mai mare|''O LUNCĂ''}} {{Mai mic|''(Tunet și fulger. Intră trei VRĂJITOARE)''}} }} {{Ppoem|style=width: 30em|end=stanza| I-a VRĂJITOARE :::Când ne-om vedeà tustrele noi, :::Pe tunet, fulgere și ploi? II-a VRĂJITOARE :::Când e sfârșit tot tărăboiul, :::Pierdut și câștigat răsboiul. III-a VRĂJITOARE :::’Nainte dar de-a amurgì. I-a VRĂJITOARE :::Și în ce loc? II-a VRĂJITOARE ::::::::Pe luncă-acì. III-a VRĂJITOARE :::Și cu Macbeth ne-om întâlnì. I-a VRĂJITOARE :::Vin, motane sur! II-a VRĂJITOARE :::Broscoiul chiamă. III-a VRĂJITOARE :::Numaidecât! }}<noinclude><references/></noinclude> ok9l1qqk68ovufozsquatisg1dix8gv 3 45927 140945 2024-12-15T16:24:17Z TiberiuFr25 11409 /* ■ Modificarea v-a fost anulată */ secțiune nouă 140945 wikitext text/x-wiki {{au-vandalism1}} [[Utilizator:TiberiuFr25|TiberiuFr25]] ([[Discuție Utilizator:TiberiuFr25|discuție]]) 15 decembrie 2024 18:24 (EET) gb9mfnnzu1n55o6is6tz47bha44qo2y 104 45928 140946 2024-12-15T16:27:56Z TiberiuFr25 11409 /* Neverificat */ Pagină nouă: Cu toate că locuința tatălui meu Anchise era retrasă mai deoparte, singuratică și acoperită de o perdea de arbori, huetul se deslușește din ce în ce: zângănitul armelor se apropia mereu. Sar din pat îngrozit, mă urc pe acoperișul casei și ciulesc urechile. Ca focul când zbucnește într’un lan de grâu, întețit de bătaea vântului, sau când puhoiul își prăvale apele din munți așternându-se pe ogoare, culcând la pământ sămănăturile vesele —... 140946 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="TiberiuFr25" />{{rh||ENEIDA|39}}</noinclude>Cu toate că locuința tatălui meu Anchise era retrasă mai deoparte, singuratică și acoperită de o perdea de arbori, huetul se deslușește din ce în ce: zângănitul armelor se apropia mereu. Sar din pat îngrozit, mă urc pe acoperișul casei și ciulesc urechile. Ca focul când zbucnește într’un lan de grâu, întețit de bătaea vântului, sau când puhoiul își prăvale apele din munți așternându-se pe ogoare, culcând la pământ sămănăturile vesele — rod al muncei vitelor — și târând copacii desrădăcinați, iar ciobanul stă încremenit, ascultând hreamătul de pe vârful stâncilor înalte, neștiind ce este, așa stau eu și ascult. Atunci s’a văzut cât prețuește credința Grecilor și s’au dat la iveală toate vicleșugurile lor. Casa cea înaltă a lui Deifobus, mistuită de flacări, se prăbușește la pământ; asemenea și-a vecinului său Ucalegon ardea. Flacările luminează până departe strâmtoarea lui Sigeu<ref>Dardanelele de astăzi.</ref>. Strigătele oamenilor se amestecă cu zbucnirile trâmbiților. Scos din fire, pun mâna pe arme, deși nu știu încotro să mă îndrept. Sufletul însă îmi arde de dor, să-mi adun o ceată de ostași și să alerg întru apărarea cetăței, alături de tovarășii mei. Mânia și dorul de răzbunare dau aripi hotărârei mele și mă gândesc cât de frumos este să mori în luptă. Iată însă și Pantus, care tocmai scăpase de armele Acheilor, Pantus Otriade, preot al lui Febus și străjărul cetăței, în mână cu vasele sfinte și cu chipurile zeilor învinși, târând după dânsul pe nepotu-sau, un biet copil, cu care venia în fugă spre casa mea, nebun de groază. — Cum merge lupta, Pantus? In ce stare e cetățuea? Abia grăii acestea și el îmi răspunse gemând: — A venit ziua cea din urmă și vremea de apoi a Dardaniei. S’au dus Troienii, s’a dus Ilion și gloria fără seaman a Troienilor. Neînduratul Iupiter a trimis norocul de partea Grecilor. Danaii sunt stăpâni pe orașul, dat pradă focului. Calul cel înalt ardicat în inima cetății varsă ostași înarmați, iar Sinon, învingator, ne insultă și lățește focul mai departe. Pe porțile deschise în lături intră cu miile. Niciodată parcă n’au venit atâți din Micena cea mare. Alții se ațin la strâmtorile dru-<noinclude>{{sep}} <references/></noinclude> kalytrp7a1w5fcm829ctavit1r5cemt 104 45929 140947 2024-12-15T16:35:44Z TiberiuFr25 11409 /* Neverificat */ Pagină nouă: murilor, împiedecând trecerea: stau strânși ca un zid de fer, cu săbiile scânteietoare, gata de omor. Numai străjării cei dintâi ai porților se mai bat și acuma, împotrivindu-se cu o furie oarbă. Imboldit de aceste cuvinte ale lui Otriade și de voința zeilor, mă răped înarmat printre flacări, acolo unde mă cheamă duhul cel negru al luptei, hreamătul mulțimei și răcnetele, ce se înalță în văzduh. Se mai întovărășesc cu mine Ripeus și voinicu... 140947 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="TiberiuFr25" />{{rh|40|VIRGILIU|}}</noinclude>murilor, împiedecând trecerea: stau strânși ca un zid de fer, cu săbiile scânteietoare, gata de omor. Numai străjării cei dintâi ai porților se mai bat și acuma, împotrivindu-se cu o furie oarbă. Imboldit de aceste cuvinte ale lui Otriade și de voința zeilor, mă răped înarmat printre flacări, acolo unde mă cheamă duhul cel negru al luptei, hreamătul mulțimei și răcnetele, ce se înalță în văzduh. Se mai întovărășesc cu mine Ripeus și voinicul Epitus; și, călăuziți de lună, Hipanis și Dimas; la ceata noastră se mai alătură apoi și tânărul Corebus Migdonide. Acesta abia de câteva zile venise în Troia, aprins de-o dragoste nesăbuită pentru Casandra și, ca viitor ginere, adusese ajutoare lui Priam și Troienilor. Nenorocitul de el! Căci n’a voit să asculte de sfaturile inspiratei sale logodnice. Când i-am văzut strânși grămadă și năzuind cu îndrăzneală la luptă, le mai vorbii și eu, în acest fel: — Tinerilor, dacă doriți întradevăr să mă urmați și să înfruntați până la capăt orice primejdie, aflați că toată vitejia voastră e în zadar acuma. Vedeți în ce stare este cetatea. Zeii, în mâna cărora stătea puterea noastră, ne-au părăsit cu toții, lasându-și templele și altarele pustii. Să zburăm în ajutorul Troiei, care arde în flacări, să dăm iureș și să murim în mijlocul oștilor dușmane. O singură scăpare e pentru învinși: să nu nădăjduiască nicio scăpare. Prin aceste cuvinte înflăcăraiu sufletele lor tinere. Apoi, ca niște lupi prădalnici, pe cari pe-o negură deasă o foame cumplită îi scoate afară din întunericul vizuinei, părăsindu și puii, ce așteaptă cu gura arsă, dăm proașcă prin armele dușmanilor, înfruntând moartea și ținând drumul tot prin mijlocul orașului. O noapte neagră ne înfășură cu umbra-i deasă. Cine-ar fi în stare să povestiască tot prăpădul și omorul din noaptea aceea? Cine-ar putea vărsa destule lacrimi pentru atâtea suferinți? Străvechiul oraș, care a domnit vreme de veacuri, acuma se năruie. Puzderie de trupuri fără viață zac în toate părțile, trântite pe uliți, prin case și pe sfintele praguri ale templelor. Dar nu numai Troienii își ispășesc păcatele cu<noinclude><references/></noinclude> 0ixgt95q3ef4gj2u7gwlyp1sa8haxf2 104 45930 140948 2024-12-15T16:42:13Z TiberiuFr25 11409 /* Neverificat */ Pagină nouă: sângele lor. Curajul se trezește câte odată și în sufletele celor învinși și atunci Danaii învingători sunt culcați la pământ. Pretutindeni jale grozavă, pretutindenea spaimă și peste tot coasa neîndurată a morții. Cel dintâi care ne iese în cale este Androgeu, însoțit de o ceată numeroasă de Greci. Necunoscându-ne și crezând că suntem un pâlc dintr’ai lor, ne cheamă la dânșii cu vorbe prietenești: — Grăbiți-vă, tovarăși. Ce e len... 140948 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="TiberiuFr25" />{{rh||ENEIDA|41}}</noinclude>sângele lor. Curajul se trezește câte odată și în sufletele celor învinși și atunci Danaii învingători sunt culcați la pământ. Pretutindeni jale grozavă, pretutindenea spaimă și peste tot coasa neîndurată a morții. Cel dintâi care ne iese în cale este Androgeu, însoțit de o ceată numeroasă de Greci. Necunoscându-ne și crezând că suntem un pâlc dintr’ai lor, ne cheamă la dânșii cu vorbe prietenești: — Grăbiți-vă, tovarăși. Ce e lenea și întârzierea asta pe voi? Troia arde, alții dărâmă și jefuiesc, iar voi abia acuma vă dați jos din corăbii! Nu isprăvi bine și simți, după răspunsul nu tocmai sigur ce-l căpătă, că picase în mijlocul dușmanilor. Uluit de mirare, glasul îi amuți și se trase repede înapoi. Intocmai ca drumețul care, pășind prin niște mărăcini țepoși, calcă fără veste peste un șarpe și înfricoșat o rupe de fugă, văzându-l cum se râdică furios umflându-și gâtul albăstruiu, așa o ia la goană Androgeu, înfiorat de ce văzuse. Noi ne aruncăm atunci asupra lor și-i înconjurăm în șiruri strânse. Cum nu cunoașteau locurile și erau toropiți de spaimă, repede-i doborâm. Norocul sprijină întâia noastră ciocnire. Atunci Corebus, foarte vesel de această izbândă și plin de încredere, ne grăi astfel: — Să urmăm, tovarăși, calea ce ne-a arătat-o rezultatul întâiei noastre lupte, ori unde vom găsi prilej. Să schimbăm scuturile cu Grecii și să ne punem însemnele lor<ref>Podoabe, semne deosebitoare între soldați de alte neamuri.</ref>. Față de dușmani nu numai vitejia, ci și vicleșugul e bun. Ei înșiși ne vor da armele. Vorbind astfel își pune în cap coiful cu surguciu al lui Androgeu, îi ia scutul cu frumoasele lui însemne și încinge sabia grecească. Plini de veselie, Ripeus și Dimas însuși și toată tinerimea fac acelaș lucru. Fiecare se înarmează cu prăzile dela dușman. Amestecați printre Greci, dăm proașcă printr’înșii, deși zeii nu erau de partea noastră; multe lupte dădurăm în în-<noinclude>{{sep}} <references/></noinclude> n4doo2go5r2z6gtuwkbd6tcr4h9z90t